Blog de SEO, Marketing Online & Lifestyle | 298, numărul neputinţelor lor
16378
post-template-default,single,single-post,postid-16378,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-10.0,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
Maskirovka

298, numărul neputinţelor lor

Da, e cu legea Ochiu’ şi Timpanu’. Numărul 298 pe 2008. Dincolo de revolta justificată (inclusiv a mea) la adresa măgăriei definitorii a „legiuitorilor”, dincolo de discuţiile privind (ne)constituţionalitatea textului, dincolo de temerile (care par justificate) privind o concentrare neobişnuită de putere către un singur pol executiv, pe mine legea mă îngrijorează în primul rând dintr-un alt motiv: face publică neputinţa serviciilor de informaţii de a funcţiona în parametri normali în lumea anului 2009.

Până la momentul actual, în România merge bine partea cu „imaginea”: nu contează cât de slută e, măcar să dăm cu fard. N-avem bani la buget? Pedepsim pensionarii, mama lor de păduchi! N-avem infrastructură? Las’ că lăcrimează madam turisministra pe la nemţotei. N-avem buget? Nu-i nimic, avem circul Vulpii. „Oamenii noştri” au o moştenire bogată şi multă experienţă într-un singur domeniu: maskirovka. Moştenire care vine de la sovietici.

Maskirovka, disimularea în vederea păcălirii adversarilor, s-a bucurat de multă atenţie în fosta URSS. KGB-ul şi precursorii săi au dus-o la nivel de artă. Vestul a simţit de multe ori pe pielea sa ce înseamnă să ai adversar un stat care îl numără printre personalităţile sale istorice pe Potemkin. De-a lungul veacului trecut maskirovka, împreună cu departamentul „mokroye delo (treburi ude)” (lichidarea indezirabililor) au fost vedetele sistemului represiv sovietic, ipso facto ale întregului lagăr comunist.

În privinţa colectării şi utilizării informaţiilor, însă, sovieticii nu au o istorie la fel de glorioasă. Da, i-au avut pe Kim Philby şi colegii lui. Au mai avut încă câteva surse bune. Dar războiul secret a fost câştigat net de vestici. Oleg Gordievski are, de departe, mult mai mulţi colegi de idealuri decât „The Cambridge Five”, cu tot cu Aldrich Ames.

În privinţa spionării propriului popor, sovieticii n-au fost în stare niciodată să facă o treabă ca lumea. Principiul lor, „să fie mult, s-avem ce raporta” le-a dominat – şi subminat – eforturile. De asta, conform ideii „mai bine ucizi cinci nevinovaţi decât să laşi să scape un vinovat”, au preferat să umple lagărele cu inocenţi, în ideea că dacă iei cu năvodul mai prinzi şi câte ceva interesant şi oricum e mai eficient decât cu undiţa.

Ai noştri ca brazii sunt oameni formaţi la şcoala sovietică. Iar cei care nu sunt formaţi la şcoala sovietică sunt formaţi de oameni formaţi la şcoala sovietică. Glorioasa eră a lui „mult şi prost” trăieşte bine-mersi în serviciile noastre, cu sau fără grade militare pe umeri. Pot ridica mult praf, pot cotcodăci ca găina pe grămada de gunoi, dar nu sunt capabili să colecteze, analizeze, sintetizeze şi utilizeze informaţiile. Din nici un domeniu. România are ziarişti de investigaţie care ar putea preda ştiinţa asta „profesorilor” de spioni si contraspioni.

Legea asta de rahat nu face altceva decât să consfinţească public impotenţa organizaţiilor de informaţii de a-şi face treaba bine. Oh, sunt pricepuţi la circ, se vede asta zilnic la teve. Dar la treabă? Păi… nu. De-asta au nevoie de legea 298. Ca să poată face legal ce făceau oricum, pentru că de altceva nu sunt capabili.

Dacă aş fi spion, terorist sau infractor economic de anvergură, legea asta m-ar linişti. Este echivalentul unei reclame de o pagină într-un ziar central „Băieţi, la treabă, că noi nu vă deranjăm”.

Da, ei ne deranjează pe noi, cei mulţi şi nevinovaţi. Dar nu asta a fost, în ochii lor, soarta noastră dintotdeauna?

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.