Blog de SEO, Marketing Online & Lifestyle | Cum să-ţi baţi joc cu succes de profesie, în România
16319
post-template-default,single,single-post,postid-16319,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-10.0,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
profesie

Cum să-ţi baţi joc cu succes de profesie, în România

România a decis că unele domenii sunt atât de sensibile, încât au nevoie de reguli în ceea ce priveşte aspectul de business. Mai exact, a ridicat bariere artificiale la intrarea companiilor nou-venite pe acea „felie” de piaţă.

În alte domenii a lăsat organizarea internă a profesiei la latitudinea corpului de profesionişti care o practică, cu condiţia ca rezultatul final să corespundă… nu ştiu cui sau la ce să corespundă.

Ce-a ieşit? Profesii imens lucrative din activităţi colaterale celei principale; profesii-hobby, pe care trebuie să fii pasionat să le practici, întrucât costurile rămânerii în profesie te ameţesc; profesii în care e rentabil nu să profesezi, ci să dai aprobări. Şi ştiţi ce? Multe dintre aceste domenii sunt în topul „producătorilor” de dureri de cap.

Farmaciile, de exemplu. Legea spune că avizele de lucru (sau cum s-or fi numind) se dau doar dacă farmaciile nu sunt mai multe de 1 la 4.000 de locuitori în mediul urban sau 1 la 2500 în mediul rural (nu garantez exactitatea cifrelor, ci existenţa acestor condiţii). Oh, da? Da’ de ce? Cum protejează cetăţeanul aceste restricţii? Prin limitarea concurenţei? Nu e de mirare că acum 1 an o licenţă de farmacie în Bucureşti costa în jur de 250.000 de euro. Nu trebuia decât să fi fost iute de mână, ca să obţii licenţa, şi aveai viitorul asigurat. 250.000 de euro nu câştigă marea majoritate a românilor într-o viaţă întreagă!

Păi, stimate pacient pe care toată lumea se repede să-l protejeze, de unde naiba îşi scoate investitorul banii daţi pe licenţă? Ha? Aud? Da, da: din buzunarul tău! Şi-al meu. Că de-aia găseşti acelaşi medicament mai scump la noi decât aiurea.

Alt domeniu, alt mecanism, acelaşi rezultat: notarul public. Nu, numărul nu e nelimitat nici aici. În plus, se cere imperativ o perioadă (de doi ani, cred) de practică într-un cabinet existent, pentru a-ţi putea deschide mai târziu afacerea proprie. Ultima dată când am primit informaţii (adică acum vreo 4 ani) costa cam 20.000 de euro să fii acceptat ca practicant. Sau era în domeniul avocaturi…? nu mai ştiu. Aceeaşi Mărie, altă pălărie.

Păi ce „administrare” e aia, în care trebuie să-ţi înveţi meserie viitorii concurenţi? Cei care îţi vor sufla clienţii? Păi să nu-i jecmăneşti bine?

Vă mai miră acum taxele notariale? Sau faptul că notarii sunt în topul veniturilor? Şi se mai cheamă „profesie liberală”…

Meserie-hobby: mai orice are legătură cu sănătatea. Toţi cei care lucrează în sau în jurul sistemului sanitar sunt obligaţi de lege să urmeze cursuri de perfecţionare anuale (EPC = educaţie profesională continuă). Cursuri organizate de corpul profesional din care fac parte (CMR=Colegiul Medicilor din România, OAMMR=Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România etc). Care cursuri se plătesc. În medie, ca să-ţi asiguri numărul minim de puncte necesar (altfel pierzi autorizaţia de liberă practică, adică nu-ţi mai poţi face meseria), ai de plată, anual, între un salariu şi unul şi jumătate. Cu restul ai voie şi tu să trăieşti.

Unde-i şpilul? Păi, nu orice fel de curs e „recunoscut”. Numai unele. Cele aprobate de organul de conducere. Care, iată, s-a trezit brusc în poziţia feudală clasică: stăpân absolut peste o postată pe care o pot mulge, legal, fără să-i doară capul.

Ia să vedem ce s-ar întâmpla dacă forţele pieţei libere ar fi lăsate să acţioneze. Câţi notari ar mai avea taxele alea, ştiind că poţi căuta un altul mai ieftin, care să-ţi facă aceeaşi treabă? Cât ar costa medicamentele (sau măcar parafarmaceuticele), dacă n-ar mai fi de recuperat „investiţia” în licenţă, plus ideea că la doi paşi e o altă farmacie, mai ieftină şi mai prietenoasă? Ce onorarii ar avea avocaţii, dacă ar fi destui? Cât ar rămâne unei asistente şi de câtă şpagă ar mai avea nevoie, dacă lucrurile ar sta altfel?

Piaţa liberă se pricepe al naibii de bine să lege lucrurile. Dacă e lăsată în pace. Fără „administrare”.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.