Blog de SEO, Marketing Online & Lifestyle | Zidul
16375
post-template-default,single,single-post,postid-16375,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-10.0,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive
zid

Zidul

Câmpia nu are nimic deosebit; e o întindere fără suflet, fără viaţă. Un imens giulgiu de praf de culoarea uitării, peste care soarele duşmănos aruncă suliţe de căldură ucigătoare. Doar în mijlocul ei se ridică, neverosimil, un zid. Fără început şi fără sfârşit, vechi de când e timpul, scorojit şi ciupit de vânt şi nisip, e încă în picioare. Legendele spun că uneori, când umbrele serii îmbrăţişează întunericul nopţii, pe zid îţi poţi vedea destinul.

De asta sunt aici: să-mi cunosc Destinul. De aceea stau în mijlocul pustietăţii, aşteptând seara să-şi ia adio de la lume şi întunericul să se pogoare. Când giulgiul nopţii a căzut peste lume, sufocând speranţa, Zidul s-a trezit din amorţirea eonilor de tăcere şi mi-a vorbit. Pe imensitatea de piatră şi muşchi au prin viaţă imagini satanice; monştri de pofte primare au început să-mi arate întunericul din miezul luminii, figuri diavoleşti – alungate de milenii în uitare – au reînviat, ilustrare hidoasă a hidoşeniei sufletului omenesc, negrul din abisului memoriei celulare a ieşit din nou în lume, vorbe de foc s-au aşternut pe pergamentul memoriei ancestrale, trecutul de spaimă şi moarte a înlănţuit viitorul palid şi lipsit de speranţă!

Unul dintre monştrii informi care defilau urlând demonic pe zid s-a holbat la mine, cu ochi goi de simţire şi plini de poftă de sânge. Am urlat de groază: monstrul acela semăna cu mine! Nu, monstrul eram eu – eu, gol-goluţ, dezbrăcat de civilizaţie şi educaţie, eu – Omul, aşa cum este el cu adevărat. Eu, reflectat în oglinda subconştientului meu. Viitorul devenea trecut, trecutul – viitor, iar eu eram Prezentul – legătura dintre spaimele vechi şi ne-fiinţarea ce va să vină.

De atunci vegetez aici, îndopat cu pastile şi păzit prieteneşte de doi zdrahoni, aşteptând momentul propice pentru a mă întoarce la Zid şi a face Legătura. Vreau ca, înainte de ultima zvâcnire pe drumul spre nefiinţă, omenirea să-şi vadă adevăratul chip. Închişi în Zid, monştrii mă aşteaptă să le redau destinul de distrugere şi moarte, să-i asmut împotriva Omului – căci eu sunt Cheia!

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.